| Integrarea in societate a persoanelor cu dizabilitati |
Definind termenul de societate, instrumentul de nadejde al lexicului romanesc ? Dex-ul ne descrie "societatea" drept "un ansamblu unitar, sistem organizat de relatii intre oameni istoriceste determinate, bazate pe relatii economice si de schimb". Pe cale de consecinta ne dam seama ca termenul de "societate" nu inglobeaza totalitatea membrilor unei comunitati! Acele persoane incapabile sa furnizeze un pachet de servicii/bunuri multumitoare ies din cercul increderii sociale pentru ca nu-si indeplinesc rolul social la un nivel identic cu ceilalti membri. In cadrul acestui articol mi-am indreptat atentia tocmai catre partea de comunitate exclusa de societate (o comunitate care masora 500 de milioane de oameni!), mai exact mi-am propus sa abordez chestiunea integrarii in societate a persoanelor cu dizabilitati din perspectiva drepturilor omului.
"Persoana cu dizabilitati" este eufemismul creat de isteria americana a politically correctness-ului pentru a inlocui ofensatorul "handicapat". Insa, vom fi nevoiti sa recuperam termenul de "handicapat" deoarece el poseda o incarcatura explicativa care nu mai este valida in cazul recent creatului eufemism.
In societatea romaneasca de astazi, fie ca este utilizat in limbajul curent, in mass-media sau chiar in declaratii oficiale, termenul de "handicapat" poarta cu sine intelesul maximei deprecieri, negarea abilitatilor unei persoane. In fapt, termenul de handicapat provine din limba engleza medievala si era utilizat pentru a descrie un joc de hazard ce consta in extragerea unor biletele adunate intr-o palarie (hand in the cap, tradus in rom. "mana in palarie"). Astfel, in medicina handicapul ar reprezenta nefericita loterie a naturii (astazi am spune a geneticii). Prin urmare, daca handicapul atinge o persoana prin hazard, atunci persoana in cauza nu poarta raspunderea pentru situatia creata, deci trebuie absolvita de orice vina si nicidecum stigmatizata.
Desi termenul este utilizat in engleza medievala, oameni cu anomalii au existat din totdeauna, ba chiar au beneficiat de o "atentie" sporita. Se stie ca in Grecia Antica si India, de exemplu, persoanele cu deficiente fizice sau mintale pronuntate erau nimicite si aruncate in prapastie. Romanii, ceva mai pragmatici, le-au gasit o intrebuintare si au inceput sa-i utilizeze pentru a-si distra oaspetii la banchete. Nici macar raspandirea crestinismului, care indemna la mila si indurare, nu a putut schimba atitudinea societatii fata de aceste fiinte nenorocite. In scurt timp, bisericile si manastirile au inceput sa-i utilizeze pentru a aduna pomana. Este usor de inteles ca doar o mica parte dintre aceste persoane traiau pe langa biserici si manastiri, cei mai multi dintre ei hoinarind de foame caci familiile nu doreau sa intretina asemenea fiinte. De destinul lor incep insa sa se preocupe carturarii renascentisti, atitudinea lor umanista manifestandu-se in special pentru persoanele cu handicap mintal. De pilda, Johann Amos Comenius in celebra sa lucrare Didactica Magna (1657) vorbeste pentru prima oara despre necesitatea de a manifesta grija pentru persoanele cu handicap mintal: "Cel care de la nastere e lipsit de minte are nevoie cu atat mai mult de ajutor, de instruire si educatie. Nu exista o minte slaba, care nu ar putea fi cat de cat adusa pe calea invataturii".
Abandonate de societate, persoanele cu dizabilitati vor trebuie sa astepte aparitia si dezvoltarea statului modern pentru a mai preocupa pe cineva. Experienta revolutionara franceza a scornit ideea potrivit careia ocrotirea sociala ar trebui sa nu mai fie o pomana sau o activitate filantropica, ci o datorie a statului iar din acel moment a inceput plasarea lor in aziluri semi-carcerale. Epoci diferite, aceeasi atitudine, aceleasi prejudecati: imaginea persoanei cu handicap este permanent dominata de neputinta, de absenta puterii economice, profesionale, sociale, civice.
In realitate, persoanele cu handicap mai presus de toate sunt Oameni ca noi toti iar multi dintre ei chiar au dovedit abilitati iesite din comun chiar pentru persoanele "valide". Ce persoana "valida" si-ar permite vreodata sa-l numeasca "handicapat" pe Stephen Hawking (n. 1942), unul dintre cei mai mari astro-fizicieni ai lumii, comparat adesea cu genii ca Isaac Newton sau Albert Einstein? Faptul ca sufera de scleroza amiotrofica laterala se pare ca nu l-a impiedicat pe Stephen Hawking sa studieze la Oxford si Cambridge, sa dezvolte o spectaculoasa teorie asupra universului (T.O.E. "The Theory of Everything"), sa publice o carte (A Brief History of Time) tradusa in 33 de limbi si vanduta in 9 milioane de exemplare si sa obtina titlul de Lucasian Professor of Mathematics, titlu pe care l-a mai obtinut doar Isaac Newton.
Desi extrem, cazul Stephen Hawkin nu este unul singular: Roosevelt, Goya, Beethoven, Helen Keller si multi altii au impresionat prin arta, stiinta si geniul lor, in ciuda infirmitatilor fizice, mentale sau senzoriale. Toti acestia au dus o continua lupta pentru a demonstra ca o persoana cu handicap este capabila sa duca o viata independenta si autoderminata. In fond, simplul fapt de a nu accepta si sustine integrarea in societate a unor persoane similare nu reprezina decat insusirea unui "handicap" cert.
Statul modern a inteles acest lucru inaintea societatii si a favorizat numeroase reactii ale sistemului social, printre care si tendintele de reglementare juridica. Astfel, se poate considera ca dreptul indeplineste o prima functie de integrare a persoanelor cu dizabilitati in societate. Un document international relevant in favoarea persoanelor cu dizabilitati este Declaratia Drepturilor Persoanelor cu Handicap, aprobata de Adunarea Generala a ONU in decembrie 1975. Declaratia in discutie prevede dreptul persoanelor cu handicap la: exercitarea tuturor drepturilor enuntate in declaratie, fara nicio distinctie, exceptie sau descriminare; respectarea demnitatii sale intime, sa se bucure de o viata decenta, cat mai normala si infloritoare cu putinta; exercitarea drepturilor civile si politice ca orice fiinta umana; masuri care sa-i permita sa capete cea mai larga autonomie posibila; securitate economica si sociala si dreptul la un nivel de viata decent; dreptul sa obtina si sa pastreze un serviciu sau sa exercite o ocupatie utila, productiva remuneratoare, in raport de posibilitatile sale; sa fie protejat de exploatari sau oricarui tratament discriminatoriu, abuziv sau degradant De a beneficia de asistenta legala calificata; daca este obiectul unei urmaririi judiciare, trebuie sa beneficieze de o procedura legala.
Daca ne aplecam si asupra cazului romanesc, articolul 50, Capitolul II din Constitutia Romaniei, ne spune clar: "Persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. Statul asigura realizarea unei politici nationale de egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament ale handicapului, in vederea participarii efective a persoanelor cu handicap in viata comunitatii, respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor".
Dispozitii asemenea celei de mai sus au menirea de a combate consecintele negative ale inegalitatilor functionale. Mentalitatile se schimba insa mult mai greu decat legile. Astfel se explica de ce persoanele cu dizabilitati se simt simt marginalizati de societate iar asociatiile pentru protectia persoanelor cu handicap isi mai desfasoara activitatile si in ziua de astazi, cand exista masuri de protectie care sa le ocroteasca.
Simpla analiza a directiilor strategice a ONPHR ("Organizatia Nationala a Persoanelor cu Handicap din Romania") ne releva un interes deosebit acordat imaginii publice a persoanei cu dizabilitati prin: promovarea imaginii pozitive a persoanelor cu dizabilitati; campanie de lobby pentru influentarea autoritatilor in procesul decizional cu privire la solutionarea problemelor si nevoilor persoanelor cu dizabilitati; atragerea presei scrise si audio-vizuale pentru mediatizarea corecta a activitatilor de constientizare a dizabilitatii in societatea romaneasca.
In clipa de fata persoana cu dizabilitati este un copil cu un singur parinte. Daca Statul a indraznit sa-l adopte, Societatea il refuza inca datorita conceptiilor traditionale privind posibilitatile reduse ale acestuia de a actiona comparativ cu cele ale unei persoane sanatoase. Doar o schimbare de mentalitate poate schimba la randu-i destinul persoanelor cu dizabilitati prin indeplinirea unui rol la un nivel identic cu ceilalti membri ai societatii.
|
| Comentarii |
#1 |
la July 06 2008 10:28:20
#2 |
la June 30 2010 18:52:18
#3 |
la June 30 2010 18:52:42
|
|
|
Pres. Asoc. Pers. cu Handicap Neuromotor Fil. Jud. CS Resita
Tel 0744479253 0770507032 fax 0355412172
www.ahncs.eu
Puteti sa ne puneti ori ce intrebare referitoare la persoana cu handicap neuromotor
Stefan STEINER